Voltaj invită fanii în ring de box!

0

În această perioadă băieţii de la Voltaj repetă intens pentru concertul ce va avea loc pe 20 martie la Sala Polivalentă din Capitală. Evenimentul va purta numele noului single „Meci de box” pentru care au filmat şi un videoclip. „Am filmat 2 zile. În prima dintre ele de la ora 8 dimineaţa până a doua zi la 5. A doua a fost mai scurtă, de la 9.00 la 18.00. Mesajul piesei “Meci de box” este că deși e inevitabil ca într-un cuplu să fie și mici probleme, important este să găsești calea de a menține dragostea vie”, a declarat solistul trupei, Călin Goia.
Lasere, pirotehnie şi scene mobile
Concertul va aduce foarte multe lucruri noi şi speciale. “În primul rând, scena nu va fi amplasatăconvenţional ci, precum un ring de box, va fi în centrul sălii. Acest lucru aduce complicaţii tehnice dar şi un plus de spectaculozitate. Apoi vom avea nişte invitaţi surpriză, foarte speciali. Concertul beneficiază de o producţie foarte mare, cu lasere, pirotehnie, scene mobile, mii de watti de sunetşi lumină astfel încât, chiar dacă nu eşti neapărat fan Voltaj, poţi să vezi un spectacol de 2 ore foarte special”, a mărturisit Călin Goia.

 

Categories: Comunicate media

Leave A Reply