Turist pe Valea Prahovei: Sinaia, Azuga, Buşteni

0

10344335_446893752128878_5636215198624266207_oLa invitaţia Cristinei Pătraşcu am pornit săptămâna trecută în aventura #3NopţisiCatevaZile la #HotelOrizontPredeal, un hotel frumos şi elegant în care m-am simţit minunat. SPA-ul nu trebuie ratat, iar restaurantul cu specific românesc Mioriţa este ideal pentru o masă tradiţională. Ospătarii sunt foarte atenţi, iar orchestra mi-a plăcut şi ea. Am fost întâmpinaţi în crama restaurantului cu afinată, vişinată şi produse tradiţionale de porc. Vegetariană fiind m-am abţinut cu greu…

 

 

 
SAMSUNG CAMERA PICTURESAm vizitat Sinaia, un oraş pe care îl ştiam foarte bine, dar tot am descoperit locuri noi cu ajutorul Mariei şi al lui Paul, reprezentanţi ai Primăriei Sinaia. După ce am vizitat sediul Primăriei, ne-am plimbat cu trenuleţul prin oraş. În timp ce stai confortabil, admiri priveliştea şi cele mai importante obiective turistice. Plus că sunt sigură că acest trenuleţ e bucuria copiilor…

 

 

 

 

SAMSUNG CAMERA PICTURESTraseul nostru a continuat cu descoperirea Crucii Molomoţ, un monument ridicat, în 1858, pe locul Schitului Sf. Nicolae de pe Molomoţ, prima aşezare atestată documentar din Plaiul Prahovei, vechea denumire dată poienii ce se întindea de-a lungul văii. Schitul datează din 1581, când Mihnea Vodă făcea ultimele danii “Sfintei mănăstiri, unde locul se numeşte Molomoţ”.

 

 

 

 

 

 

 
SAMSUNG CAMERA PICTURESMănăstirea Sinaia, aflată şi ea pe traseul nostru mi-a oferit preţ de câteva minute prilejul să mă bucur de aceea linişte pe care doar în astfel de locuri o întâlneşti dar şi să mai aflu puţină istorie. Mănăstirea a fost ctitorită de spătarul Mihail Cantacuzino la întoarcerea sa de la Muntele Sinai. Arhitectura de tip brâncovenesc şi picturile originale fac din acest monument ortodox un loc ideal pentru observarea vechii culturi româneşti. Aici se poate vizita şi muzeul obiectelor de cult, unde se află prima Biblie tradusă şi tipărită în română la Bucureşti şi o superbă colecţie de icoane.
Traseul nostru a continuat cu urcarea la Cota 1400 cu telegondola. Am admirat pârtiile de schi şi mi-am propus să mă bucur şi eu de acest sport…I-am deprins tainele a doua zi la Azuga. Revenind la Sinaia, e bine să ştiţi că e cel mai bun loc pentru sporturile de iarnă la altitudine din România datorită crestelor de peste 2000 m. Cele 16 pârtii omologate, cu peste 16 km schiabili, sunt deservite de telecabine, o telegondolă, instalaţii de telescaun şi teleschi, precum şi de tunuri pentru zăpadă artificială şi instalaţii de nocturnă.

SAMSUNG CAMERA PICTURESCasa Memorială „George Enescu” a fost un alt obiectiv intersant şi care reprezintă o atracţie pentru iubitorii de muzică, dar şi pentru cei atraşi de istorie. La intrarea în vilă se află bustul din marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu. În timp ce încăperile sunt spaţioase şi confortabile, dormitorul lui George Enescu se remarcă prin intimitate şi modestie – de dimensiuni reduse şi mobilat în stil autentic românesc. În salon se află pianul maestrului, un Ibach realizat la Lausanne, instrument pe care Enescu l-a folosit în activitatea sa componistică şi în concertele oferite apropiaţilor familiei
Seara s-a încheiat cu vizitarea Cazinoului Sinaia, un loc unde revin mereu cu mare drag. Un tur complet (Casino şi Galeria Regală) se poate vizita cu numai 15 lei de persoană şi 10 lei pentru pensionari, persoane cu dizabilităţi şi grupuri. Mai multe detalii însă puteţi afla de aici: http://www.casino-sinaia.ro/.
Şi că tot vorbim de Sinaia, în materie de cazare, trebuie să vă dau un pont: Vila Oblique ce oferă camere ce te poartă în întreaga lume. Mi-a plăcut mult! Recomand!

schiAzuga, distracţie şi aventură!
Cea de-a doua zi a fost dedicată vizitării oraşului Azuga. Şi aici oamenii m-au cucerit din prima. Tot aici am pus şi schiurile în picioare pentru prima dată şi recunosc deşi nu am fost adepta acestui sport până acum, mi-a plăcut maxim. De ce? Pentru că instructorul Sebastian Matei a avut grijă de asta. Şi aici am urcat cu telegondola, apoi am continuat distracţia la baza pârtiei Cazacu unde am luat lecţii de schi şi ne-am distrat la pârtia de tubing. Mi se pare locul ideal pentru a învăţa tainele acestui sport.

 

 

SAMSUNG CAMERA PICTURES
Buşteni, aventura continuă…
Cea de-a treia zi a fost extremă! Am început-o prin vizitarea pârtiei Kalinderu, ne-am dat cu bobul electric…am înregistrat cea mai mică viteză de până acum..:))) şi a continuat la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Buşteni, loc unde turiştii primesc sfaturi, informaţii, hărţi. Pentru că ne-au pus la dispoziţie un superb film de prezentare al Buşteniului, o să-l las pe el să vă convingă… Noi ne-am continuat distracţia la Escapade Adventure Park Zamora unde colegii mei au încercat tiroliana, tras cu arcul, căţărările, apoi am plecat într-o cursă off road. Iar o premieră….mi-a plăcut, deşi recunosc m-am temut pentru că şofer fiind, dependentă de maşină, ştiu riscurile pe gheaţă, ştiu că în astfel de situaţii maşina nu poate fi controlată…Poate uneori sunt prea cerebrală…Totul însă a fost perfect şi recunosc cu prima ocazie când îl întânesc pe Dani Oţil o să îl felicit! Nu înţelegeţi că nu voi reveni…o voi face cu siguranţă…dar la primăvară!

 

 

10887517_447904598694460_1613054337062230814_o10919395_10203299289748968_5098354407279929432_o 10931592_10203299285908872_3626381140336290674_o

Categories: JURNAL DE CALATORIE

Leave A Reply