Iordania, ţara minunilor – Amman

0

Un circuit în Iordania te transformă, te purifică și te face să îţi doreşti să te întorci….L-aş numi un tărâm magic, pentru că oamenii sunt calzi, buni şi prietenoşi, gata să îţi asigure confortul unei vacanţe reuşite…În privinţa peisajelor, acestea sunt mirifice, fie că alegi să vizitezi vechile oraşe Petra şi Jerash sau să te relaxezi pe plajele din Akaba sau la cascadele cu apă termală din Ma’in, fie să descoperi distracţia în deşert în triburile de beduini.

Amman, oraşul contrastelor din Regatul Haşemit

Vizita mea a început cu capitala Amman care m-a impresionat din prima clipă „Oraşul alb”, aşa cum mai este denumit, a devenit tot mai atractiv pentru turiştii români care, fie că aleg vizitarea locurilor sfinte, fie alte destinaţii, nu ratează turul capitalei Iordaniei. Veţi descoperi un oraş al contrastelor, un amestec de vechi şi nou, situat într-o zonă deluroasă între deşert şi Valea Iordanului. Primul obiectiv a fost vizitarea moscheei în stil otoman, Al Husseini, un lăcaş impunător, cu arhitectură modernă, ridicată în anul 1924 de fostul rege Abdullah bin Al-Hussein. Încă dinainte de a păşi în moschee, fiecare femeie este invitată să îmbrace hainele tradiţionale musulmane şi să se descalţe la intrare. Odata intrat, liniştea şi frumseţea te îndeamnă la meditaţie şi rugăciune şi cu greu poţi părăsi acest loc…Tot în Amman am vizitat zona arheologică şi muzeografică: Citadela, situată pe o colină înaltă, unde se află marele templu al lui Hercule (una dintre cele şapte minuni ale lumii antice), Palatul Omeyyad, biserica bizantină, dar şi un muzeu de arheologie unde sunt expuse antichităţi valoroase. Arheologii susţin că aici a existat, în urmă cu aproximativ 7.000 de ani, o aşezare omenească. Atracţii în Amman mai sunt şi bazarele dar şi Parcul Regelui Hussein si Muzeul Regal de Automobile, unde veti admira o impresionanta colectie de masini de lux.

Categories: JURNAL DE CALATORIE

Leave A Reply